Circuit autocar CARNAVALUL de la VENETIA 2023


Program detaliat

 

Ziua 1. BUCURESTI - BUDAPESTA (cca. 845 km)

Plecare din Bucuresti, la ora 06:00 din parcarea de la Academia Militara (Universitatea de Aparare Carol I - acces dinspre statia de Metrou Eroilor), spre Sibiu - Arad - Budapesta. Optional croaziera pe Dunare la Budapesta (45 € cu cina bufet suedez), pentru a admira principalele obiective ale capitalei ungare, Palatul Parlamentului, Insula si Podul Margareta, Bastionul Pescarilor si Biserica Matias, Podul cu Lanturi, Universitatea, Podul Elisabeta si Podul Libertatii. Seara cazare in zona Budapesta, la hotel Expo Congress/ ibis Styles/ similar.

 

Ziua 2. BUDAPESTA - VIENA - GRAZ - PADOVA (cca. 650 km)

Mic dejun. Continuam spre Austria pentru a explora impreuna Viena. Incepem cu un tur panoramic si admiram cele mai cunoscute atractii aflate pe Ringstrasse, avem astfel posibilitatea de a admira si fotografia - Observatorul Astronomic Urania, cladirea fostului Minister Regal si Imperial de Razboi, Posta, Opera, Piata Maria Terezia, Teatrul, cladirea Parlamentului, Primaria, Biserica Votiva si Bursa.  Apoi pietonal, trecand prin complexul Palatului Imperial Hofburg, ce imbina incantatoare stiluri arhitecturale, ajungem in piata centrala pentru o vizita la Catedrala Sfantul Stefan. Parasim capitala Austriei si urmatoarea oprire o vom face in Graz, unde pornim turul nostru pietonal de la Opera si continuam spre Primarie (Rathuas) pentru a ne bucura de cele mai frumoase cladiri istorice ale orasului. Seara ajungem la cazare in zona Padova, la hotel Park Venezia/ hotel Villa Alighieri/similar.

 

Ziua 3. PADOVA - VENETIA (cca. 90 km)

Mic dejun. Astazi ne vom bucura de atmosfera colorata si misterioasa creata de Carnavalul de la Venetia. Așteapta-te la o zi plina, in care vom descoperi impreuna “orasul chemat din adancuri de o vraja”, asa cum este mentionata Venetia in opera lordului Byron. Deplasare cu autocarul in zona Tronchetto, de unde ne imbarcam contra cost (se achita la inscriere 12+18 €) in vaporas privat. In aceasta zi vizitam impreuna centrul orasului, care l-a impresionat inclusiv pe marele Napoleon, acesta numindu-l “cel mai frumos salon al Europei” - Piaza San Marco cu Biserica omonima, Turnul cu Ceas, Procuratiile, Santa Maria della Salute si imaginea emblematica a Palatului Dogilor cu faimoasa Punte a Suspinelor alaturi de Podul Rialto sau o plimbare cu vaporetto (contra cost) spre Insula Murano. Intoarcere pentru cazare în acelasi hotel din zona Padova.

 

Ziua 4. PADOVA - VERONA - MILANO (cca. 90 + 395 km)

Astazi, dupa micul dejun, te asteapta un frumos tur pietonal al Veronei: Arenele Romane, amfiteatrul roman excelent conservat, faimos pentru spectacolele si concertele de opera, Casa si balconul Julietei, Piata del'Erbe, Palatul si Mormintele Scaglierilor. Pentru cei care au mai vizitat Verona, recomandam deplasare individuala la Castelvecchio si Ponte dei Scaglieri, si la Basilica San Zeno Magiore, construita in sec. IX de Pepin, descendentul lui Charlemagne. Timp liber la dispozitie in Verona, sau excursie optionala (25 €) la Milano, capitala Lombardiei si totodata “capitala modei” care se impune prin monumentele sale: Castelul Sforzesco, construit in sec. XV, Domul - cea mai mare catedrala gotica din lume, cu fatada sa impunatoare de marmura alba, Galeriile Vittorio Emanuele - cea mai veche galerie comerciala si Opera Scala- unul din cele mai prestigioase teatre lirice ale lumii. Intoarcere pentru cazare la acelasi hotel in zona Padova.

 

Ziua 5. PADOVA - Pestera POSTOJNA - BUDAPESTA (cca. 740 km)

Mic dejun. Traversam in Slovenia, pentru a vizita pestera Postojna, impresionanta prin dimensiunile sale (ne vom deplasa aproape 4 km cu un trenulet electric), dar si prin bogatia de stalactite si stalagmite. Deplasare spre Budapesta pentru cazare la hotel Expo Congress/ ibis Styles/ similar. Pentru a marca cum se cuvine finalul unei excursii reusite, va propunem optional (45 €) o seara ungureasca plina de savoare, cu muzica folclorica si cina traditionala.

 

Ziua 6. BUDAPESTA - ARAD - SIBIU - BUCURESTI (cca. 845 km)

Mic dejun. Pornim spre Romania. Sosim la Bucuresti dupa ora 23:30, in functie de trafic si de durata formalitatilor din frontiera.

 


Partaj

 

PARTAJ GARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj garantat” nu vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul.

PARTAJ NEGARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj negarantat” vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul. Turistii vor fi informati in scris cu maxim 3 zile inainte de plecare. Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si a opta pentru camera single, se face in baza achitarii suplimentului de camera single de catre ambele persoane.

 



Budapesta - Viena - Graz - Padova - Venetia - Verona - Milano – Postojna- Budapesta

vezi mai multe

- Transport cu autocar clasificat pentru curse international

- 5 cazari cu mic dejun in hoteluri 3* (ca exceptie 2*)

- Ghid insotitor din partea agentiei pe traseu

- Deplasare pentru vizite la: Budapesta, Viena, Graz, Padova, Venetia, Verona, Postojna

*Deplasare cu vaporas privat spre Piata San Marco,Venetia (se achita la inscriere 12+18 €)

vezi mai multe

- Asigurare medicala si storno (cu extensie COVID)

- Vizitele optionale, ghizii locali si intrarile la obiectivele turistice

- Locuri preferentiale autocar (primele 3 banchete)

- Taxa de oras pentru fiecare cazare unde aceasta este solicitata

- Bacsis/tips - echipaj (obligatoriu 1€/zi/turist), inclusiv copiii peste 6 ani

vezi mai multe

Circuite cu autocarul din Arad catre Circuit autocar CARNAVALUL de la VENETIA 2023, Toate locatiile, Italia

Verifica tarife si disponibilitate